Lacul Belis? Cluj, Huedin? 500 km din Bucuresti pentru un weekend? Sa ne luam eventual o zi de concediu? Anuntul de pe site este tentant si fotografiile sunt frumoase. Tura nu este lunga, pare o iesire de agrement, nu de efort.
Ma uit pe site-urile care arata prognoza meteo si vad previziuni de ploi si descarcari electrice… O fi bine sa mergem? ma tot intrebam eu, studiind cu putina neliniste chipurile plline de entuziasm ale prietenilor nostrii. Stiindu-le apetitul pentru aventura, sovai in a ma alatura gastii.
Ma mai gandesc putin si o asimilez unei pregatiri pentru participarea la TID 2012, deoarece in foarte scurt timp vom porni spre Ingolstad, pentru a parcurge traseul din Germania al acestui frumos turneu. Acolo vremea nu va fi un factor de decizie pentru a porni pe traseu, drept pentru care ma hotarasc destul de repede si spun da pentru participarea la aceasta iesire.
Cu binecunoscutul si unicul stil organizatoric al familiei, reusim sa plecam din Bucuresti cu o intarziere de 4 ore, cu masina incarcata cu 4 caiace si portbagajul plin ochi. Ajungem la locul de intalnire la 5 dimineata, cu speranta ca vom apuca sa tragem un pui de somn cat mai lung, fara a-i intarzia la start pe cei care ajunsesera deja si care asteptau cu nerabdare iesirea pe apa, cat mai devreme (logic si firesc, nu?). Si, de parca nu eram destul de intarziati, intalnirea cu Sorin si ce ceilalti ne insenineaza fetele si face sa sara dopul sticlei de palinca, amanand momentul mult asteptatului pui de somn, cu inca aproximativ o ora. Nu mai pun la socoteala hohotele de ras, nestapanite, care au mai rasunat ceva timp dupa ce ne-am bagat in sacii de dormit si care au intensificat sentimentele de dragoste fata de noi ale celor din cabana, care dormeau inca :-).
Ne trezim cu greu, simtind mirosul de cafea aburinda. Marturiesc ca sunt genul care nu deschide ochii cu adevat decat cu cafeaua sub nas, deci, ma mobilizez usor. Senzatia de nisip in ochi nu ma paraseste chiar daca ma spal bine cu apa pe fata. Offf, o sa fie cam complicata ziua, din cauza oboselii.
In jur, toata lumea este cu zambetul pe buze. Plecam, cu greu, spre locul de lansare pe apa. Aici, desfasurare in forta: multe caiace, bagaje insirate peste tot. Pornim, pe rand pe apa: intai cei care se urca pentru prima data in caiac, apoi “veteranii”. Sorin si Viorel vegheaza atent asupra tuturor si ii indruma. Apa e rece si ar fi bine sa nu se rastoarne nimeni :-).
Gata, suntem pe apa, toata lumea prezenta! Abia acum pot admira cu ochii larg deschisi peisajul. Este fantastic! Fotografiile nu reusesc sa transmita sentimentele ce te incearca in aceste locuri: maretia padurilor ce inconjoara lacul, apa curata, rece si albastra. N-am mai vazut de mult o apa curata. Din pacate, doar lacurile de munte si cele din inima Deltei Dunarii mai arata asa. Incet, incet, mintea noastra de bucuresteni corporatisti isi aduce aminte ca fiinta umana este de fapt parte din natura si incepem sa rezonam cu tot ce-I in jur. Peisajul se schimba pe masura ce inaintam si stam cu ochii larg deschisi, in incercarea de a absorbi cat mai multa frumusete si energie. Nici nu am bagat de seama in ce moment a diparut oboseala acumulata.
Cateva rafale de vant incearca sa-mi smulga padela din mana, dar nu le-o dau. Mergem cu vantul in fata, incet, 1 km, 2 km… 5 km. Dupa salbaticie, se contureaza un mal cu o mica pajiste verde, cu cateva casute si un ponton facut din trunchiuri luni de brad, legate intre ele. E o buna ocazie sa iesim un pic la mal, sa ne dezmortim si sa mai schimbam o vorba.
Nici urma de oboseala, doar liniste si bucurie. Plecam mai departe. Inaintam, ne mai oprim ca sa ne regrupam pe apa, admiram peisajul, glumim, depanam amintiri. Identificam pe partea cealalta a lacului, zona propusa pentru campare. Mai e ceva de mers pana la coada lacului! La popasul urmator, unde zabovim ceva mai mult decat ne propusesem, agreem spontan si fara nicio urma de neintelegere ca ne putem imparti in doua grupuri: doritorii ce vor urma traseul stabilit si grupul celor care se intorc spre locul de campare si care se angajeaza ferm sa inceapa pregatirile pentru GULAS. Este deja ora inaintata fiindca plecasem tarziu pe apa si, mai mult, niste nori cenusii isi dadeau intalnire fix deasupra lacului.
Hop si eu cu veteranii spre coada lacului, ca doar ma pregatesc pentru TID, nu? Inca vreo 10 km n-ar trebui sa fie o problema…. Pornim din nou pe apa, dar, dupa inca vreo 2 km ma deturneaza Lusi si Vio, care au “interesanta” idee de a inalta o vela si de a ne intoarce spre locul de campare, folosind forta vantului. Te bagi, zic ei? Cum sa nu! Cu 3 caiace unite si o vela improvizata, o foaie de cort agatata de 2 padele, ne intoarcem. Prindem o viteza uimitoare; apa aluneca in jurul nostru de parca suntem intr-o barca cu motor. Uau, fantastica senzatie! De retinut, imi zic.
Tragem la mal. Vio, grijuliu, se intoarce dupa ceilaltii, findca locul de campare se schimbase si cei care erau plecati nu aveau cum sa stie acest lucru.
Urcam destul de greu caiacele pe malul inclinat, pentru a face loc celor care urmau sa vina. Salut, cu multa “bucurie”, urzicile care imi ureaza bun venit mangaindu-mi picioarele desculte. Zabovim langa caiace, la o cana cu vin, inainte de a incepe sa scoatem bagajele si sa campam. Un pic mai sus, langa padure, unde locul era drept si cateva corturi deja se inaltau, a inceput deja zumzaitul pregatirilor pentru masa. Baietii aduna lemne, fetele curata cartofi si zarzavaturi. Toata lumea face cate ceva.
Aici se poate ajunge numai cu barca, ca si pe alte maluri ale lacului, asa ca locul pare rupt din rai. In padurea salbatica, muschiul verde, crengile dese si lipsa unor poteci batatorile iti creaza sentimentul ca esti intr-o poveste. Parca asteptam sa apara de undeva Lizuca si Patrocle, zana padurii sau vreun spiridus. Am vazut furnici uriase, gandaci cu un colorit deosebit, fluturi si insecte de care uitasem ca exista. Gandul imi fuge spre copilarie.
Incet, incet ne strangem cu totii. Corturile sunt inaltate, focul duduie sub ceaunul cu gulas. Iarba inalta si moale impreuna cu muschiul verde, castiga detasat in fata celei mai confortabile saltele si credeti-ma, am o saltea foarte buna pentru stat la cort.
Palinca, vinul si berea , catalizatori ai bunei dispozitii care pluteste in aer, ne aduna pe toti langa foc. Bancuri, glume, amintiri. Mancam pe saturate. Suntem frumosi si fericiti!
Ma retrag la somnul mult visat.
Noaptea, natura ne pregasteste un spectacol de sunete si lumini, a la Jean Michel Jare. Incepe promisa ploaie insotita de descarcari electrice. Tunetele puternice se propaga in vaile din jur, cu ecou. Spectacolul este grandios si, desi ar fi putut fi considerat infricosator, ma simt in singuranta in cort. N-am avut curiozitatea sau mai bine zis curajul sa ies din cort, pentru partea de lumini, m-am multumit doar cu sunetul :-).
E dimineata, e soare si totul e proaspat in jur dupa dusul de azi noapte.
Cafeaua aburinda, ma cheama din nou. Privelistea lacului, vazuta de la inaltimea locului de campare este nemaipomenita. Fac si vreo doua poze cu telefonul, pentru ca sa-mi clatesc ochii cand voi fi la serviciu, sufocata in mijlocul Bucurestiului, intr-o cladire cu multe etaje… Alung din minte serviciul si ma intorc cu picioarele pe pamant. Liniste si multa frumuseste! Constat acum cand scriu, ca tot repet aceste cuvinte: liniste si frumusete. E putin spus, frumusete … maretie … Nu prea stiu cum sa descriu aceste peisaje.
Zabovim mult si strangem bagajele incet, datorita stilului caracteristic dar mai ales fiindca ne e greu sa ne desprindem de aceste locuri minunate.
Ziua de azi e scurta, deoarece cativa dintre noi vor pleca direct spre Bucuresti, asa ca trebuie sa ajungem pe mal repede. Pornim, dar mergem destul de incet si destul de tristi, fiindca se termina. Ajungem la masini, incarcam fara entuziasm bagajele. Ne luam ramas bun unii de la altii.
Imi revin in minte intrebarile dinaintea de a pleca spre Cluj: oare merita sa facem atatea sute de kilometri pentru un weekend petrecut pe un lac de munte? Raspunsul vine cu hotarare si fara nicio ezitare: MERITA!!!
Ne imbratisam si ne despartim. Singurul gand entuziast este cel legat de organizarea cat mai repede a unei ture asemanatoare dar … care ar trebui dureze mai multe zile. Nu stim exact cand si cum; sigur este ca ne-o dorim cu tarie si se va intampla.
Multumim TID România, cei care au organizat aceasta iesire. A fost extraordinar!!!
Ne sustin:
Primăria comunei Dunăreni
Primăria comunei Stăncuţa
Primăria municipiului Brăila
Primăria comunei Luncaviţa
Primăria comunei Sf. Gheorghe
Parteneri media:
Share this blog
TID Romania 
Hehe, „cei din cabana, care dormeau inca” atunci cand ati sosit voi, eram doar eu si eram atata de rupt incat nici macar nu ati reusit sa ma treziti cu adevarat. Auzeam eu ceva, dar nu eram convins ca e realitate sau visez. Eram atata de buimac (si in mansarda era asa bezna), incat nici nu stiam sigur unde sunt, asa ca am adormit cu gandul ca dimineata am sa vad eu mai exact pe unde sunt 🙂
Tura a fost faina, relaxare, aer curat, apa curata si receeee, atata de rece incat abia acum am descoperit ca expresia „rece de iti taie respiratia” nu e o figura de stil, ci e o realitate foarte periculoasa.
Multumim de tura, TID Romania!
Pingback: Fotografia, prin ochelarii şi obiectivul meu - Page 4
Ma bucur ca mai sunt oameni care stiu sa vada, care stiu sa asculte si care stiu sa se bucure de natura. Din pacate, pe fondul „populării” şi al popularizării, lacul Beliş a pierdut mult din liniştea şi frumuseţea lui de odinioară. Pentru voi insa, daca doriti sa reveniti, ma ofer sa va fiu ghid, ca un om al locului ce a gustat din plin, ani la rand din cadourile lacului.
Multumin pentru gandurile bune si ai perfecta dreptate, multe locuri din frumoasa Romanie si-au pierdut din linistea si frumusetea de odinioara. Din experienta de salvamontist, Margau-Vladeasa, si nu numai, am invatat ca inainte de a purcede la drum, este bine sa te informezi. Te asteptam cu drag la urmatoarea tura de caiac pe mirificul lac Belis -Fantanele.